TRADUCERI DIN LIMBA GERMANA IN LIMBA ROMANA
          PRETURI INCEPAND DE LA 16 LEI/PAG. VEZI TARIFELE

MOMENTAN NU MAI OFERIM SERVICII DE TRADUCERI IN SI DIN LIMBA GERMANA

Dialectele care au trecut prin cea de a doua schimbare a vocalelor germane în Evul Mediu sunt considerate membre ale limbii germane.

Din motive de izolare geografică (munţi înalţi, păduri întinse) şi din motive economice (rutele comerciale erau de obicei de-a lungul râurilor), limba germană a avut iniţial o multitudine de dialecte care s-au dezvoltat aproape independent. Din cauză că pe teritoriul Germaniei de azi au existat multe state mici, nu a existat pentru mult timp nici o forţă care să acţioneze pentru unificarea sau standardizarea germanei. Printre primele evenimente care au dus spre standardizare se numără traducerea Bibliei de către Martin Luther (Noul Testament în 1521 şi Vechiul Testament în 1534), care se bazează pe limba germană vorbită în popor şi pe cea folosită în cancelariile habsburgice.

Germana înaltă (Hochdeutsch) în sensul de germana standard s-a format în sec. XVI-XVII în baza dialectelor intermediare (Mitteldeutsch) între germana de sus şi cea de jos. Lucrările pentru mass media şi în special cele scrise sunt aproape toate produse în Hochdeutsch, care este o limbă universală înţeleasă în toate zonele de limbă germană de pe glob (cu excepţia preşcolarilor în zone unde se vorbeşte doar dialect - dar în era televiziunii, până şi ei ajung să înţeleagă germana înaltă, chiar înainte de a merge la şcoală).

Germana înaltă (Hochdeutsch) mai are însă şi un alt înţeles, anume totalitatea următoarelor limbi şi dialecte: limbile germana standard, idiş şi luxemburgheză, dialectele din zona centrală şi de sud a Germaniei, dialectele vorbite în Austria, Liechtenstein, Elveţia, Luxemburg, Tirolul de sud (Italia), Alsacia şi Lorena (Franţa), Belgia, Polonia, SUA, Rusia, România, Danemarca, precum şi mai multe ţări din America de sud şi din sudul Africii.

Primul dicţionar al Fraţilor Grimm, ale cărui 16 părţi au fost publicate între 1852 şi 1960, a fost şi încă este cel mai complet census al cuvintelor din limba germană.

În 1880, regulile gramaticale şi ortografice de la acea vreme au apărut în lexiconul Duden, numit aşa după autorul lui, Konrad Duden. În 1901, această carte a fost declarată definiţia standard a limbii germane.

De atunci până în 1998 nu a mai avut loc o reformă majoră a ortografiei. În 1998 s-a ajuns la decizia reformării regulilor orgografice, adică la aşa zisa ortografie germană "nouă", pentru care lingviştii germanişti din patru state germanofone, RFG, RDG (până la reunificare), Austria şi Elveţia (cantoanele germanofone) s-au consfătuit timp de decenii.

Noua ortografie este obligatorie în Germania numai pentru şcoli şi anumite instituţii de stat. (Situaţia legală din Germania este ceva mai complexă din cauza structurii federale a statului, cu administraţiei pe 3 nivele - federal, statal (pe landuri) şi comunal. Însă, în vederea modificării ortografiei oficiale, în Germania este suficientă o dispoziţie la nivel ministerial (Erlass), nefiind nevoie şi de o lege (Gesetz).)

Hotărârea din 1998 a constat dintr-un compromis: atât ortografia germană veche cât şi cea nouă au fost permise în paralel, pentru o perioadă de tranziţie foarte lungă - până în anul 2005. Astfel, folosirea ortografiei vechi se marca în şcoli cu roşu drept greşeală, dar nu se scădeau puncte la notă.

Noul standard, obligatoriu de la 1 august 2005 în Germania, Austria şi Elveţia, pune capăt acestui paralelism şi impune şcolilor şi instituţiilor de stat ortografia nouă. Însă numeroase personalităţi, scriitori, instituţii şi firme se împotrivesc adoptării noii ortografii, în general considerând-o nereuşită. Landurile Bayern (Bavaria) şi Nordrhein-Westfalen (Renania de Nord-Vestfalia) precum şi cantonul/oraşul elveţian Berna au decis să prelungescă pe teritoriile lor paralelitatea ortografiilor cu încă un an. Marele coditian (particular) de renume mondial Frankfurter Allgemeine Zeitung ("F.A.Z.") nu a acceptat deloc noua ortografie din 1998 şi a continuat multă vreme să aplice ortografia "veche".

Din cauza numeroaselor reclamaţii şi în baza propunerilor făcute de Comisia internaţională pentru ortografia germană, Conferinţa miniştrilor culturii şi învăţământului ai landurilor germane a aprobat în martie 2006 unele modificări aduse noilor reguli ortografice. Drept rezultat, noua ortografie germană revizuită (incluzând modificările de ultim moment) a intrat în vigoare la 1 august 2006 (la începutul anului şcolar 2006/2007 în Germania). Elveţia a decis de asemeni (în iunie 2006) adoptarea oficială a ortografiei noi revizuite. Ortografia veche va fi însă tolerată în şcoli, ca ortografie paralelă, timp de un an în Germania, doi ani in Austria şi trei ani în Elveţia.

La 22 iulie 2006 redacţia dicţionarelor normative Duden pentru limba germană (vezi www.duden.de) a publicat o nouă ediţie, nr. 24, a îndreptarlui ortografic, cu ultimele modificări. Noua ortografie, în varianta iniţială, nerevizuită, fusese inclusă în ediţia nr. 21, din 1996, a îndreptarului.

Ca noutate absolută, conform noii ortografii, revizuite, pentru numeroase cuvinte (circa 2% din lexicul inclus) sunt admise mai multe variante. În atari cazuri, redacţia face totuşi recomandări cu privire la varianta care ar urma să fie preferată.

Ca o contribuţie la "pacificarea" ortografiei, principalele agenţii de ştiri şi medii de informare germane au decis să aplice o scriere unitară chiar şi în cazurile de ortografie multiplă.

Începând cu anul şcolar 2007/2008, în şcolile din Germania nu se mai tolerează ortografia veche, iar erorile ortografice făcute de elevi duc la scăderea notei.