Apostila de la Haga

Apostila

Mecanismul apostilei a fost adoptat prin Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961, la care România a aderat în anul 2001, iar avantajul principal al aplicarii apostilei pe un act original este eliminarea necesitatii supralegalizarii lui, ceea ce înseamna ca orice act ce poarta Apostila de la Haga va fi automat recunoscut în oricare dintre celelalte state care au aderat la aceasta conventie.

Este important de precizat ca apostila poate fi aplicata doar pe actul original si doar la Prefectura sau la Tribunalul din judetul unde respectivul act a fost eliberat. În particular, mentionam ca pentru actele de studiu care urmeaza sa fie apostilate si pentru care este necesara si vizarea la CNRED/Inspectoratul Scolar, primul pas îl reprezinta obtinerea vizei de la CNRED (pentru acte emise de institutii de invatamant universitar)/Inspectoratul Scolar (pentru acte emise de institutii de invatamant din invatamantul preuniversitar).

Traducerea actelor originale apostilate va contine desigur si traducerea apostilei. Înainte de traducerea actelor dumneavoastra, în caz ca aveti nevoie si de apostilarea actelor originale, ne putem ocupa de obtinerea apostilei pentru actele dumneavoastra de la Prefectura Bucuresti, pentru actele eliberate de autoritatile competente ale municipiului Bucuresti. Pentru mai multe detalii legate de apostilarea actelor originale, va rugam sa ne contactati [contact].